În prezent, circa 30% din totatul plăților online cu cardul realizate de consumatorii români sunt făcute de pe telefoane și tablete cu sisteme de operare smart, față de 20%, rată înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.
Majoritatea lor sunt realizate de pe smartphone-uri și tablete cu sistem de operare Android, de către locuitorii Capitalei, arată datele NETOPIA mobilPay, liderul plăților electronice și mobile din România.
Potrivit informațiilor NETOPIA mobilPay, rata de utilizare a dispozitivelor mobile pentru plățile online crește susținut în România, ajungând să genereze, în prezent, circa o treime din totalul tranzacțiilor procesate de companie. Prin comparație, în septembrie 2014, achizițiile de pe smartphone și tablete generau sub 20% din plățile online intermediate de NETOPIA.
Din totalul tranzacțiilor mobile procesate de companie în primele 8 luni ale anului, una din 5 a fost făcută de pe tablete, iar restul de pe telefoane smart.
”Mobilitatea este o nevoie tot mai evidentă pentru românii din mediul urban. Observăm cum, de la lună la lună, tot mai mulți aleg să plătească de pe telefon. E rapid, simplu, totul se întâmplă în ritmul și momentul ales de ei. Dacă acum câțiva ani, mobilul era viitorul, astăzi a început să fie prezentul. Iar cifrele sunt cel mai bun indicator. Peste 40% dintre cei care plătesc cu telefonul sunt utilizatori fideli, care o fac cu regulariate”, declară Antonio Eram, CEO și Fondator NETOPIA mobilPay.
Mai bine de 50% din plățile mobile realizate în România sunt făcute de locuitorii Capitalei, următoarele orașe în care se plătește frecvent de pe mobil fiind Cluj-Napoca și Timișoara, fiecare cu un aport de până la 5%. În ceea ce privește suma medie cheltuită de pe telefon, acesta se ridică, în prezent, la 150 lei.
Referitor la dispozitivele mobile de pe care se realizează plățile, cele mai folosite sunt device-urile care rulează Android, în proporție de 60%, urmate de dispozitivele mobile cu sistem de operare iOS (35%) și, pe ultimele locuri, de cele care rulează Windows Phone, Blackberry și Firefox OS – (5%).
Când vine vorba de brandul de telefoane și tablete utilizate în realizarea tranzacțiilor mobile, cele mai multe sunt Apple, urmate, pe poziția a doua, de Samsung.
Datele NETOPIA mai arată că românii folosesc, în general, rețelele WiFi de Internet pentru tranzacții, doar 30% dintre ei folosind date mobile pentru achiziții.
Sursa: Studiu: O treime din plățile online sunt făcute de pe smartphone, majoritatea Android